Zensur und Securitate – Cenzura şi Securitatea
II.
[5 ianuarie 1987. Şeful Securităţii din Timişoara, col. Ion Cristescu, şi şeful serviciului 1/A, mr. Radu Tinu, trimit superiorilor din Bucureşti, din Direcţia 1, serviciul V, o notă despre un roman SF, intitulat „Taina roboţilor”, predat de William Marin editurii Facla, din care citise fragmente şi în cenaclul german Adam Müller-Guttenbrunn, care, la insistenţele poliţiei politice, îşi reluase activitatea după ce mai mulţi autori l-au părăsit şi au fost obligaţi, în cele din urmă, să părăsească România; postăm scrisoarea însoţitoare din care se desprinde că, după abolirea cenzurii, în 1977, în unele cazuri Securitatea intervenea pentru a opri publicarea unei lucrări literare, pe de altă parte, analiza cu mare atenţie scrieri publicate şi, uneori, ancheta şi autorii unor texte publicate, pe care poliţia ideologică a regimului le consideră „ostile”.]
[5. Januar 1987. Der Temeswarer Securitatechef, Oberst Ion Cristescu, und der Leiter der Unterabteilung 1/A, Major Radu Tinu, schicken ihren Vorgesetzten in der Bukarester Zentrale, der Hauptabteilung 1, einen Bericht über einen Science-Fiction-Roman von William Marin, „Das Geheimnis der Roboter”, aus dem er auch im deutschen Adam Müller-Guttenbrunn-Literaturkreis gelesen hatte, nachdem der Zirkel seine durch den Austritt und spätere Ausreise einiger Mitglieder unterbrochene Tätigkeit wieder aufgenommen hatte – was die Geheimpolizei als ihren operativen Erfolg verbuchte; nach der Abschaffung der Zensur 1977 hatte die ideologische Polizei des Regimes sich mitunter auch als Zensurbehörde betätigt und versucht, die Veröffentlichung gewisser literarischer Arbeiten zu verhindern. In manchen Fällen wurden Autoren verhört und unter Druck gesetzt, da sie Texte publiziert hatten, die von der Securitate als „feindlich” eingestuft wurden. Hier veröffentlichen wir den Begleitbrief und weiter unten den Bericht vom 26. 12. 1986; es folgen weitere Dokumente, die die Einmischung der Securitate in die Wiederaufnahme der Tätigkeit des Guttenbrunn-Kreises belegen - nebst den Vorschlägen zur Besetzung der Leitung des Temeswarer Literaturkreises]
 |
| ACNSAS, D 120, vol. 3, f .154 |
[26. Dezember 1986. Securitateoberstleutnant Ioan Indrei erhält einen Bericht über einen SF-Roman von William Marin, der im Temeswarer Facla-Verlag erscheinen soll, aber wegen seiner politischen und philosemitischen Ausrichtung als problematisch eingeschätzt wird; eine Lesung aus dem Roman im Adam-Müller-Guttenbrunn-Literaturkreis erwähnte „Mayer” in seinem Bericht vom 25. Januar 1986, der hier gepostet ist. Siehe auch, RFE, 25. 10. 2017]
[26 decembrie 1986. Lt. Col. Ioan Indrei de la Securitatea din Timişoara, responsabil pentru problemele legate de artă şi cultură, primeşte o notă informativă în care se vorbeşte despre conţinutul unei lucrări ştiinţifico-fantastice, scrisă de William Marin, pe care acesta doreşte s-o publice şi din care a citit fragmente şi-n cenaclul Adam Müller-Guttenbrunn – ceea ce aminteşte şi „Mayer” într-o notă, datată 25 ianuarie 1986, postată aici. A se vedea şi: RFE, 25. 10. 2017]
COPIE[1]
- Nr. 1911/008 STRICT SECRET
- Data: 26.12.1986 Ex. nr. 2
- Sursa: „POTOC”
- Primit: Lt.col. INDREI IOAN
- Problema: „ARTĂ-CULTURĂ”
Notă
Cu prilejul întîlnirii sursa a relatat următoarele despre WILLIAM MARIN – evreu, profesor de istorie la UNIVERSITATEA din TIMIŞOARA: -
MARIN VILIAM (!) în anii precedenţi a scris şi i s-a editat la „FACLA” din TIMIŞOARA o carte intitulată „DOUĂ DECENII DE MIŞCARE COMUNISTĂ ŞI MUNCITOREASCĂ ÎN BANAT”[2], lucrare care a ridicat diferite probleme de ordin politic, în sensul că autorul (W.M.) a omis prezentarea luptei comuniştilor de naţionalitate română, axîndu-se pe relevarea activităţii comuniştilor evrei şi maghiari din BANAT. Lucrarea cu toata că a avut aprobarea organelor centrale, a necesitat să fie revăzută în editura „FACLA”, remediindu-se tendinţele şi subiectivismul, în aceste condiţii fiind publicată. WILLIAM MARIN s-a manifestat foarte nemulţumit, spunînd directorului editurii[3] că-l va înscrie în memoriile sale, întrucît ar fi avut prin aceasta – o atitudine antisemită.[4]
În prezent, WILLIAM MARIN are predat la editura „FACLA” un pretins roman (SF) ştiinţifico-fantastic, a cărui acţiune se petrece în COSMOS (Galaxia CĂII LACTEE), dar şi pe pămînt, ISRAEL, ARABIA, ARABIA SAUDITĂ, ROMÂNIA, S.U.A. etc. Romanul iniţial a fost intitulat „REBELIUNE ÎN COSMOS”, titlul fiind apoi schimbat în „TAINA ROBOŢILOR” – subintitulat „BASM MODERN”:
Acţiunea romanului tratează problema unei lovituri de stat care are loc într-o confederaţie de state din constelaţia Căii lactee. Forţele progresiste sînt reprezentate de personaje cu nume evreieşti, iar cele reacţionare, fasciste, de personaje cu nume arabe. Practic, confederaţia de state acreditează ideea unui stat mondial, pentru care luptă un personaj (evreu), amintind de aşa-zisa teorie a integrării mondiale, teorie combătută tocmai pentru periculozitatea ei. Acţiunea deşi se petrece
f. 155
în parte – în galaxia Căii lactee, este plasată şi pe TERRA, dar scriitura este prea străvezie, cu evenimentele care se derulează în ORIENTUL MIJLOCIU, făcîndu-se referire la situaţia din ţara noastră, preşedintele ROMÂNIEI, fiind atras, prin intermediul unui savant român, la o acţiune de înfrîngere a „forţelor reacţionare” (aluziv arabe). Acţiunea cărţii este direct sau indirect legată de ISRAEL.
Pe zeci de pagini se vorbeşte despre o dictatură, instaurată în respectiva constelaţie, afirmîndu-se că romanul este „cu cheie”. Când se vorbeşte de ISRAEL, acţiunea devalîndu-se (!) acolo, se descrie elogios viaţa, avantajele din chibuţuri etc. Terorismul este reprezentat, după autor, de palestinieni care sînt lichidaţi, în carte existînd şi alte aluzii, idei „criptice”, mascate sau mai puţin evidente, sentimente antiarabe.
Periculozitatea cărţii, în manuscris, constă în faptul că pe plan ideatic abordează teoria integraţionistă a elitismului evreiesc, putînd cititorul să înţeleagă că ar fi vorba de un stat mondial sionist, teorie vînturată de francmasonerie şi ostilitate totală faţă de arabi, în special faţă de palestinieni.
Se precizează că aceste idei se deduc sau transpar după numele folosite de autor.-
Directorul editurii a declarat public în şedinţă că nu editează o asemenea carte care este periculoasă, iar sub aspect literar este slab realizată. În prezent manuscrisul a fost trimis Consiliului Culturii BUCUREŞTI pentru viză.
Observaţii:
MARIN WILIAM (!) este în atenţie pe problema N.G.[5] A dat o notă despre viziunea sa asupra cărţii care se anexează.[6] Nota se va trimite la Direcţia I pentru a preveni apariţia cărţii. –
(ss) Lt. col. Indrei Ioan
R. Conf. Notei orig.
D.M.G.
RD. 1353/ 29.12. 1986
Scrisă în 2 ex.
f. 156
ACNSAS, D 120, vol. 3, ff. 155 156
[1] Document dactilografiat de către ofiţerul de Securitate după o întrevedere cu furnizorul informaţiilor.
[2] Titlul este incorect redat. Este vorba despre lucrarea semnată de William Marin şi Ion Luncan, Două secole de luptă revoluţionară în sud-vestul României (Zwei Jahrhunderte revolutionären Kampfes im Südwesten Rumäniens), Editura Facla, Timişoara 1984. Denumirea Banat din titlul iniţial al cărţii a fost înlocuit cu trimiterea vagă la regiunea de sud-vest a României, deoarece în ultima fază a ceauşismului uniformizator trebuiau estompate şi denumirile geografice ale provinciilor istorice, sugerîndu-se o ciudată omogenitate geografică.
[3] Directorul editurii fusese pe vremea aceea Ion Marin Almăjan (n. 1940) care între anii 1966 şi 1979 a fost şeful secţiei de cultură a ziarului local timişorean Drapelul roşu. Ulterior, pînă în 1989, directorul editurii Facla, iar între anii 2000 și 2005 a fost director al Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a județului Timiș. Este autorul mai multor cărţi, tributare liniei oficiale, apropiate protocronismului, de exemplu, romanul: Sentimentul puterii, Editura Eminescu, București, 1976. A fost distins cu numeroase premii, inclusiv după revoluţie, cînd a devenit un sprijinitor al Frontului Salvării Naţionale (FSN). În anul 2002, i s-a acordat Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru talentul și dăruirea arătate în îndelungată activitate artistică, științifică și didactică prin care a promovat tradițiile culturale specifice fiecărei comunități etnice și valorile autentice ale artei universale, creind un spațiu de exemplară conviețuire și de civilizație românească” (Monitorul Oficial, nr. 384 din 5 iunie 2002).
[4] Este improbabil că la o astfel de discuţie cu directorul Ion Marin Almăjan să fi asistat o terţă persoană.
[5] Naţionalişti germani. Secţia respectivă a fost condusă ani de zile de col. Nicolae Păduraru, iar şeful Serviciului 1/A era în 1986 maiorul Radu Tinu. Dintr-un raport al Corpului de control al Ministerului de Interne, datat 19 aprilie 1985, rezultă că în cadrul Serviciului 1/A din Timiş sînt cuprinse următoarele „probleme, locuri şi medii“: „naţionalişti-fascişti germani, naţionalişti-iredentişti maghiari“, „lucraţi“ de către un colectiv format din 5 ofiţeri, conduşi de lt. col. Nicolae Păduraru. De problema „Artă-cultură, sănătate-justiţie- presă, culte-secte“ se ocupa un al doilea colectiv, format din 4 ofiţeri, condus de lt.-col. Ioan Indrei; de „învăţămînt-cercetare-sport“ răspundea un al treilea colectv, format din 6 ofiţeri, sub conducerea căpitanului Radu Tinu. Întregul Serviciu 1/A era format din 16 ofiţeri, iar activitatea echipei se află sub conducerea col. Antonie Ianculescu (1934-2007). Activitatea Serviciului, se spune în materialul citat, „are un caracter organizat şi este înscrisă în spiritul documentelor şi hotărîrilor de partid, desfăşurîndu-se cu stricta respectare a legalităţii şi în conformitate cu ordinele Ministerului de Interne şi ale Departamentului Securităţii Statului, precum şi ale programelor de măsuri elaborate pe plan central (ACNSAS, D 120, vol. 9, ff. 32-34).
[6] Nota amintită nu a fost depistată. În schimb, în dosar există o adresă dactilografiată către Direcţia I, serviciul V, din Bucureşti, semnată de şeful Securităţii din Timiş, col. Ion Cristescu, şi şeful serviciului 2, mr. Radu Tinu, care însoţeşte nota de mai sus. Semnatarii îşi exprimă „rugămintea“ de a se „verifica veridicitatea observaţiilor sursei noastre“ şi „dacă situaţia impune prevenirea editării romanului“. Un ofiţer care semnează indescifrabil ordonă maiorului Vasile Mălureanu şi lt. col. Victor Achim să-i spună lui Indrei că „măsurile se impuneau să fie luate pe plan local, înaintea trimiterii la C[omitetul]. C[ulturii]. [şi] E[ducaţiei socialiste]“. Acelaşi ofiţer îl critică apoi pe Indrei, reproşîndu-i că s-a debarasat de rezolvarea problemei, delegînd-o spre forurile superioare, la Bucureşti (ibidem, f. 154).
***
[11 octombrie 1987. Într-un interviu, acordat ziarului „Neue Banater Zeitung”, William Marin aminteşte de lectura din romanul său SF „Im Sternbild der Jungfrau” în cadrul cenaclului literar german din Timişoara, Adam Müller-Guttenbrunn; lucrarea literară a fost calificată de Securitate drept un „roman cu cheie”, iar autorului i se impută că ar face propagandă elitar-sionistă – a se vedea nota de mai sus, din 26 decembrie 1986, redactată de un angajat al editurii Facla]
[11. Oktober 1987. In einem in der „Neuen Banater Zeitung” veröffentlichten Interview, erwähnt William Marin seine Lesung aus dem Science-Fiction-Roman, „Im Sternbild der Jungfrau”, im Temeswarer Adam-Müller-Guttenbrunn-Literaturkreis; die Arbeit wurde von der Securitate als verdächtiger „Schlüsselroman” eingestuft und dem Autor elitäre, zionistische Propaganda unterstellt – siehe den Bericht vom 26. Dezember 1986, der aus der Feder eines Mitarbeiters des Facla-Verlags stammt]
Eduard Schneider, „Mit Projekten in den Ruhestand. Gespräch mit dem Temeswarer Historiker Prof. Dr. William Marin kurz nach seiner Emeritierung”, in: NBZ, 11. Oktober 1987, S. 3-4 (letzter Absatz des Interviews).
***
[15 decembrie 1985. Locotenent-colonelul de Securitate, Ion Indrei, scria şi poezii în stilul liricii naţionaliste de partid şi de stat, pe care le şi publica sub numele de Andrei Indrei]
[15. Dezember 1985. Securitateoberleutnant Ion Indrei schrieb Gedichte im Stil der nationalistischen Partei- und Staatslyrik, die er gelegentlich auch unter dem Namen Andrei Indrei veröffentlichte]
***
[22 martie 1986. Anunţ oficial al morţii lui Alexandru Simlovici, în care nu se aminteşte că defunctul a fost ofiţer de Securitate]
[22. März 1986. Todesanzeige von Alexandru Simlovici, in der mit keinem Sterbenswörtchen seine langjährige Tätigkeit als Securitateoffizier erwähnt wird]
NBZ, 22.3. 1986, S. 2
***
[Nedatat. Anii 1980. Securitatea întocmea liste cu scriitorii care erau incluşi în antologiile omagiale, dedicate lui Nicolae Ceauşescu sau soţiei sale, Elena, menţionînd funcţia şi instituţia la care lucrează, cît şi „problemele cu care este cunoscut” în dosare; poliţia politică n-avea nicio obiecţie faţă de cei cu un trecut legionar, faţă de cei care au fost închişi din motive politice în perioada stalinismului sau de cei care au fost condamnaţi pentru infracţiuni de drept comun sau pentru relaţii homosexuale, strict interzise în perioada comunismului; homosexualii erau prigoniţi şi condamnaţi, iar în unele cazuri Securitatea îi şantaja şi îi obliga să devină informatori]
[Undatiert. 1980er Jahre. Die Securitate fertigt Listen mit den Autoren an, die mit Beiträgen in den Huldigungsanthologien für Nicolae und Elena Ceauşescu vertreten waren, wobei der Arbeitsplatz des jeweiligen Autors und eventuelle dunkle Flecken aus dessen Akte in eine Rubrik eingetragen wurden; die politische Polizei hatte keine Einwände gegen frühere Legionäre oder ehemalige politische Gefangene aus der Zeit des Stalinismus, auch nicht gegen Personen die wegen gemeiner Delikte oder homosexueller Vergehen vorbestraft waren; Homosexualität galt im nationalkommunistischen Rumänien als schwerer Straftatbestand, Homosexuelle wurden verfolgt, eingekerkert und oft zur inoffiziellen Mitarbeit erpresst]
ACNSAS, D 118, vol. 5, ff. 114-118
***
Staats- und Parteigedichte - Poezii de partid şi de stat
[1953. A. E. Baconsky, "Elegie", în: Almanahul literar. Revista Uniunii Scriitorilor din R.P.R., Filiala Cluj, anul 4, nr. 4 (41), aprilie 1953, pp. 3-4]
A. E. Baconsky
ELEGIE
In oraşul de munte cerul e brun,
E tăcere de piatră şi ninge ca niciodată.
In oraşul de munte megafoanele spun
Că inima lui Stalin a încetat să bată.
Trecătorii încremenesc pe stradă
Şi ascultă —
noaptea pluteşte’n întins,
Femeile plâng şi e multă zăpadă
Şi ninge cum niciodată n’a nins.
O muzică grea văzduhul îl bântuie
Melodie solemnă de Ceaicovschi sau Grieg;
Doarme sub ghiaţă pârâul,
pământu e
Troienit de nea, amorţit de frig.
In oraşul de munte trec în neştire
Pe nimeni nu caut — pe nimeni n’aştept,
Privesc pierdut prin ninsoarea subţire,
O lespede grea mă apasă pe piept.
Parcă nu pot crede... Rătăcesc —
E târziu,
Pe cine să’ntreb să-mi spună că nu e,
Pe cine să’ntreb, să-mi răspundă că-i viu,
Măcar ceva’ndepărtat şi nesigur să-mi spue.
Dar nu-i nimeni.
Trecătorii încremenesc ascultând
Şi orice gând fără îndemn, fără şir e.
E tăcere de piatră — fără cuvânt,
Prin oraşul de munte rătăcesc în neştire.
........................................
In oraşul de munte megafoanele spun
Că inima lui Stalin a încetat să bată —
O, noapte amară!
E ceasul când vremile pun
Pe fruntea lui Stalin
Cununa celor ce nu mor niciodată.
#
[1953. Ion Potopin, "Recitind un carnet de campanie", în: Almanahul literar. Revista Uniunii Scriitorilor din R.P.R., Filiala Cluj, anul 4, nr. 4 (41), aprilie 1953, pp. 24-25]
Ion Potopin
Recitind un carnet de campanie
Sunt pagini vechi.. . De-atunci trecură anii
din toamna grea, de plumb, de când am scris
sub biciuirea crâncenei campanii:
— Mă voi întoarce! N’am să fiu ucis!
Era prin Tatra — prin zăpezi albastre
Înaintam lovind neîncetat
Fasciştii ce pe’ntinsul ţării noastre
Pârjol şi jaf şi foamete-au lăsat.
Îmi amintesc, treceau prin aer schije,
rupeau un braţ, intrau adânc în piept,
dar şi atunci aveam aceeaşi grje:
— Să creşti, băiatul meu, ca bradul drept!
Am fost mereu cu ţara’n gând, băiete,
văpaia morţii nu mă’nspăimânta,
luptam prin scăpărări de baionete:
— Să fie mai frumoasă viaţa ta!
Şi când a fost să cad printre reţele
pe flori de sânge’n patul de omăt,
un chin a stat în gândurile mele:
— Băiatul meu, eu n’am să te mai văd!
Dar m’am întors şi azi te ţin în braţe
câtând în ochii limpezi, de izvor.
Neistovit, acelaşi viu nesaţ e;
— Să te privesc cum creşti în viitor!
Vei creşte dragul meu, mereu, sub soare,
poet, constructor, inginer vei fi ...
Căci noi luptăm, în veci să nu coboare
războiul peste lume într’o zi.
Tu, dragul meu, cu’ncredere învaţă
la adăpostul flamurei de foc.
Noi apărând această nouă viaţă
vom fulgera duşmanii’n orice loc!
(*) Ion Potopin este al 45-lea autor din lista de mai sus, întocmită de Securitate în anii 1980, pentru a fi inclus în antologia omagială, dedicată conducătorului de partid şi de stat.
#
[1958. Alfred Margul-Sperber, "Lumina lui August", în: Viaţa Românească, anul XI, nr. 8, 1958, pp. 94-96]
Alfred Margul-Sperber
Lumina lui August
Din ziua ceea patrusprezece ani trecură!
Atunci în ţara noastră-o lovitură
Nimicitoare fiarei fasciste i s-a dat.
De-atunci în lume multe s-au schimbat!
Cătuşele robiei legate peste ţară
În zilele acelui August se sfărîmară
Şi vremea-n care omul era stăpîn ori slugă
Un vis urît ne pare şi-o noapte foarte lungă.
Putem cu ochii noştri vedea şi recunoaşte
Înfăţişarea nouă a lumii ce se naşte,
Doar noi, cu-aceste braţe şi nu cu vorbe goale
Îi punem temelie din piatră şi metale.
Din drum să ne întoarcă, zadarnic lumea veche
Îşi mai adună gîndul nebun fără pereche
Cînd viaţa nouă-n pasul şi-n suflul ei fierbinte
Întreaga omenire o duce înainte.
El, Omul Nou, din lungul istoriei tumult
Nu se mai lasă aşteptat prea mult,
Şi drumuri nu-s în lume, şi colţuri nu-s în ţară
În care el, din timpuri chemat, să nu apară!
Ci eu, cît mă priveşte, în felul meu socot
Că-l poate orişicine vedea, şi peste tot –
Şi-aceasta nu-i o simplă părere trecătoare, -
Iau sprijin spusei mele o scrisoare
Trimisă mai deunăzi de-un prieten dintr-un sat.
Dar iată tot ce-mi scrie şi tot ce s-a-ntîmplat:
„De-un an de zile altă lumină-n sat la noi
Dă nopţii bezna strînsă de veacuri înapoi.
În case, becuri albe, cu vie strălucire,
La început privite cu uimire,
Au spulberat lungi nopţi de suferinţi,
Şi-acum coboară-n cartea de citire
În ceasul serii, raza lor subţire,
Alături de copii şi de părinţi.
Atunci, în prima seară luminată,
De noi sărbătorită cum n-a fost niciodată
La noi în sat eveniment mare,
Avurăm la cămin o adunare.
Acolo, ca un oaspe de seamă-a fost chemat
Malota, tăietorul de lemne ce-a luptat
În anii grei cu domnii şi mai-marii,
Acestor locuri, om cît zece alţii
Doar brazilor asemeni şi munţilor înalţii.
De-atunci trecură anii şi ochii lui pierdură
În umbra lor lumina şi stropul de căldură –
Era de faţă totuşi, cu noi, şi-ntîia oară
Simţind parcă lumina cea nouă cum coboară,
L-a fost cuprins dorinţa arzătoare
Să spună două vorbe-n această sărbătoare.
Cuvîntul lui plin de avînt a fost
Iar eu, îl ştiu astăzi pe de rost:
»Tovarăşi, satul nostru-a căpătat lumină!
Voi credeţi că eu n-o văd, dar vă-nşelaţi amar!
Nu noaptea mă-mpresoară, nu bezna mi-e vecină!
Sînt orb – însă ca mine voi n-o vedeţi mai clar!
Eu am luptat o viaţă-ntreagă
Ca orbii toţi să vadă, să-nţeleagă
În lume cîndu-i seară şi cîndu-i dimineaţă
Şi cum răsare soare şi cum se-arată stele.
E visul meu acesta îndeplinit în viaţă!
Lumina mea-i aceasta şi-a bătrîneţii mele!
O văd aici, aproape de mine şi-i pot spune
Lumină-a lumii noastre mai drepte şi mai bune!«
Acestor vorbe drept răspuns îi dară
Aplauze, furtună, din sală şi de-afară,
Dar decît toate mai presus,
Neaşteptat, un lucru s-a propus:
»Tovarăşi, - spuse unul, - să-i facem ca să-i ţie
Lumina, lui Malota, de-acum, tovărăşie.
Să-aducă fiecare partea lui
De gînduri luminoase şi ochii cu lumină,
Să-aprindem noi lumină unde nu-i,
Să-i facem bătrîneţea mai senină,
În cîte-o zi citindu-i fiecare
La ceasurile serii, din cărţi şi din ziare«.
Zis şi făcut! De-atunci, de-un an încoace,
Nu s-a găsit niciunul cuvîntul să şi-l calce.
În fiecare seară, precum s-a hotărît,
Un alt flăcău îi ţine de urît
Citindu-i lui Malota din cărţi, cu voce tare,
Şi noutăţi citindu-i din ziare.
La clasicii acestei lumini şi-acestui ev
Bătrînul se arată cel mai atent elev.
Într-un cuvînt, Malota are
O parte din lumină şi el ca fiecare.”
Aşa grăia scrisoarea prietenului meu,
Dar ţin să ştiţi morala pe care am tras-o eu:
Veţi spune: - Ajutorul aproapelui, şi nu ne-a
Mirat povestea asta ce-i veche de cînd lumea!
Ci eu vă spun, e vorba de ceva mult mai mult
A cărei lungi ecouri prin lume le ascult.
Nu i-ar fi fost lumii electrice de-ajuns
Tăria ei să schimbe dincol’ de umbră firea.
Cu ea odată-n sat a mai pătruns
O altfel de lumină ce-nvinge şi orbirea –
Prin ea e dat robiei din veac să se deştepte,
Prin ea ne ridicăm pe alte trepte
Şi drumuri largi prin timp ni se deschid.
Este lumina dată de partid!
Şi-o altă-nvăţătură am mai adaus eu
După scrisoarea prietenului meu:
Acei desprinşi cu umbra şi mersul înapoi,
Ce vor să tragă noaptea din urmă peste noi,
Cu şoapte şi zîzanii, cu nu ştiu ce tertip,
Cu basme şi iluzii scornite-n fel şi chip,
În cîntec de sirenă şi dănţuiri în van,
Să ştie că le sîntem şi le vom fi duşman.
Purtăm în noi lumina acelor vremi şi lupte
Ce lasă-n urmă lanţurile rupte!
În româneşte de Ion Horea.
#
[1978. Hans Schuller, Von seinen Gedanken geprägt / Marcați de gîndurile lui, în: Omagiu președintelui Nicolae Ceaușescu / Ehrung dem Präsidenten Nicolae Ceaușescu, p. 504]
#
(*) Hans Liebhardt (1934-2017) este al 20-lea autor din lista de mai sus (mai este amintit şi la poziţia 57), întocmită de Securitate în anii 1980, pentru a fi inclus în antologia omagială, dedicată conducătorului de partid şi de stat.
#
[8 ianuarie 1988. Wilhelm Weiss, „Cu nume de legendă”, în: Orizont, nr. 1, 1988, p. 5]
***
Zensur und Selbstzensur – Cenzură şi autocenzură
Stefan Binder, Adolf Meschendörfer, Ovid S. Crohmălniceanu
(vorerst Abbildungen, erklärender Text folgt - deocamdată ilustraţii, urmează textul exlicativ)
Stefan Binder -
Zensur und Selbstzensur – Cenzură şi autocenzură
Stefan Binder, Adolf Meschendörfer, Ovid S. Crohmălniceanu
(vorerst Abbildungen, erklärender Text folgt - deocamdată ilustraţii, urmează textul exlicativ)
Stefan Binder -
Stefan Binder - Verschweigen von Namen ehemaliger Lehrkräfte an der Temeswarer Gemanistikfakultät, die beispielsweise nach ihrer Übersiedlung in die Bundesrepublik nicht mehr erwähnt werden durften. Diese Praxis des Verschweigens basiert auf einer Anordnung der Überwachungsbehörden, kann aber in vielen Fällen auch als eine Form der Selbstzensur angesehen werden.
[12./19. April 1986. Prof. Dr. Stefan Binder, Mit der Praxis verbunden, Ein Rückblick auf die Tätigkeit des Germanistik-Lehrstuhls an der Temeswarer Universität (I), in: Neuer Weg, 12. April 1986, S. 4; (II), 19. April 1986, S. 4.]
***
Erstellt: 5.10. 2017 - Aktualisiert: 27.12.2017
