Überwachung der Schriftsteller - Supravegherea scriitorilor

Între 15 şi 22 aprilie 1964 a avut loc plenara lărgită a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Cu acest prilej au fost prezentate neînţelegerile ivite între Partidul Comunist Chinez şi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Conducerea PMR s-a pronunţat în legătură cu polemica ivită între cele două partide, încercînd să intervină în vederea încetării polemicii.

Polemica a fost apreciată de către români drept „deosebit de ascuţită”, putînd periclita o scindare a mişcării comuniste mondiale şi a lagărului socialist. Partea română care a încercat să joace un rol de arbitru a insistat pe lîngă cele două părţi „să înceteze neîntîrziat” divergenţele, informînd şi celelalte partide comuniste şi muncitoreşti asupra demersului PMR.

Raportul privind lucrările plenarei, publicat în presă, cît şi într-o broşură intitulată „Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale” (Editura Politică, Bucureşti, 1964) a intrat în istorie sub denumirea scurtă „Declaraţia din aprilie”. În esenţă, „Declaraţia” constituie încercarea vizibilă de emancipare a României comuniste de sub tutela Moscovei (după retragerea trupelor sovietice în 1958), marcînd începutul cursului de independenţă, urmat şi de Ceauşescu după moartea lui Gheorghiu-Dej, în 1965, exprimată în propoziţia cheie: „Este dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-şi elabora, de sine stătător, linia politică, obiectivele concrete, căile şi metodele atingerii acestora [...]” (Declaraţia..., p. 55).

Relevante pentru nesiguranţa autorităţilor din acea vreme privind intenţia conducerii superioare de a da publicităţii documentul amintit sunt tatonările Securităţii în rîndurile unor personalităţi importante din interiorul partidului care nu se aflau însă în prima linie. Securitatea trebuia să afle care este atitudinea acestor personalităţi şi bineînţeles era obligată să întocmească rapoarte în care sintetiza informaţiile culese. (Pregătirile minuţioase în vederea adoptării declaraţiei începuseră deja în februarie 1963 – a se vedea în acest sens şi volumul documentar al lui Florian Banu şi Liviu Ţăranu, Aprilie 1964. »Primăvara de la Bucureşti«. Cum s-a adoptat »Declaraţia de independenţă« a României? Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. LXXVII).

Un astfel de document este transcrierea unei înregistrări a convorbirii între şeful Direcţiei Regionale M.A.I. Cluj, maiorul Nicolae Pleşiţă şi Gáll Ernő, din 7 aprilie 1964. Discuţia s-a desfăşurat în cabinetul lui Pleşiţă.
Ernő Gáll (1917-2000) a fost un supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz şi un influent intelectual de stînga care în perioada ceauşistă începuse să se distanţeze de linia naţionalistă a regimului, devenind un „obiectiv” al Securităţii care l-a „lucrat” în mai multe dosare de urmărire informativă (DUI), arhivate sub denumirile conspirative „Goga“, „Grecu“, „Graur“.

Gáll a criticat mai ales politica anti-minoritară şi vădit anti-maghiară promovată de Ceauşescu (despre care fostul general Pleşiţă spunea admirativ, în 2001, că era un „Codreanu în picioare”, amîndoi, liderul legionar şi cel comunist, fiind „români adevăraţi” – a se vedea: Viorel Patrichi, Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă, prefaţă de Dan Zamfirescu, Editura Ianus Inf, Bucureşti, 2001, pp. 79-80). Gáll este autorul unor scrieri filozofice şi fusese după 1948 prorectorul Universităţii din Cluj şi redactor şef al revistei clujene „Korunk”.

Discuţia Gáll-Pleşiţă transcrisă de către un ofiţer de Securitate - care din cauza unor deficienţe tehnice a înţeles doar parţial ce s-a vorbit - seamănă cu textul unei piese absurde. Cităm aici, în încheiere, doar un fragment, care cuprinde aprecierile celor doi după ce au vorbit despre „Declaraţia” partidului, care urmează să fie dată publicităţii şi faţă de care Gáll nu are rezerve:
„Pleşiţă: „E normal să existe o preocupare, nu poţi să stai pasiv, indiferent faţă de (întrerupt)”.

Gáll: „Şi mai ales pentru cei pentru care socialismul este o problemă de moarte şi de viaţă”.

Pleşiţă: „Bineînţeles! Sigur că da! Unii stau în expectativă, poate nici mai înainte n-au făcut nimic, şi nici după aceea n-au făcut, şi apoi le e indiferent, asistă. Ori asta nu se potriveşte nouă, nu se poate să se potrivească. Nu se poate!”

Gáll: „Ce povesteşte tov. DRĂGHICI?”

Pleşiţă: „Nu s-a angajat în probleme de astea se ocupă... (întrerupt)”.

Gáll: „Se ocupă şi de problemele industriei”.

Pleşiţă: „D-apoi el pentru asta a venit de fapt, pentru asta a venit. A fost şi la Baia Mare, a fost Iscovescu de la Ministerul de Chimie... şi o serie de alţi tovarăşi aşa şi au înaintat situaţia de la combinat deci... (întrerupt)”.

Gáll: „Combinatul ăsta”.

Pleşiţă: „Chimic. De celuloză!”

Gáll: „De celuloză.”

Pleşiţă: „Nu, se lucrează însă, e destul de avansat. N-aţi fost pe acolo?”

Gáll: „E ceva frumos am auzit. Am auzit că e un combinat mare de tot.”

Pleşiţă: „Da, va fi un combinat mare de tot. Unul din cele mai mari combinate... (întrerupt).”

Gáll: „Cred. Fiindcă şi aceasta a avut [o] orientare foarte bună.”

Pleşiţă: „De la bun început şi s-au făcut salturi uriaşe.”

Gáll: „Uriaşe, da! Foarte mult în această problemă e faptul că noi am fost mai deştepţi decît sovieticii.”

Pleşiţă: „Da, se pare că am luat-o înainte!”

Gáll: „Da, în problema agriculturii... (întrerupt).”

Pleşiţă: „Acum e asigurată o corelare mai perfectă între... (întrerupt).”

Gáll: „Un singur lucru vă rog, aş vrea să, cum stăm la... la balanţă? (Nota secţiei: nu se înţelege din cauza telefonului)Tr”

Pleşiţă: „Trăim pe o cale destul de... (întrerupt), (Nota secţiei: din cauza zgomotului de afară - nu se înţeleg cîteva idei).”

Gáll: „... să nu se slăbească sau... (întrerupt).”

Pleşiţă: „Fără a pleca de la filosofia abstractă, se confirmă că existenţa determină... conştiinţa. Au fost greutăţi care se ştiu de la început însă, acum deja au început să să consolideze gospodăriile oamenilor, au început să vadă că pe măsură ce conduc asigură existenţa şi s-a schimbat mult... fără a face paradă pentru că greutăţi încă mai sînt. Cred însă că cu ocazia punerii în funcţiune a combinatelor acestora mari tipice se va rezolva o problemă deosebită în ce priveşte întreţinerea solului, problema îngrăşămintelor chimice care mai ales pentru regiunea asta, pentru Ardeal e absolut necesară. Aici e absolut. E pantă şi sînt multe precipitaţii şi asta face ca solul să se cureţe. E nevoie ca solul să se îmbunătăţească, să-l îngraşe.”

Gáll: „Chiar şi aceste... ar fi să nu spun că, era o necesitate să nu venim cu aceste, că ce s-a contractat oamenilor le-a dat chitanţă şi şi-au făcut socoteala cît vor primi, atîtea şi atîtea, însă cum am putea să... (întrerupt).”

Pleşiţă: „Da, e o chestiune care s-a analizat în cadrul biroului şi chiar pe scală centrală şi s-a spus că aceasta a avut o influenţă între... (întrerupt). Necazurile au plecat îndeosebi de la modul defectuos mecanic în care unele organe locale în consiliile agricole, nu-i aşa, împărţirea obligaţiilor s-a dat poate în cadru mecanic şi atuncea a văzut că nu merge într-o parte, a bălăbănit[!] în cealaltă, hai să luăm şi atuncea s-a analizat şi aspectul acesta, e destul de dăunător, s-a hotărît ca în viitor să plece de la criteriile realiste, de la ceea ce există şi să stabilească oamenilor de la bun început... (întrerupt).”

Gáll: „Ce au creat, ce rămîne.”

Pleşiţă: „Sigur că da. Noi am analizat în cadrul Biroului regional de partid situaţia mai ales a unor gospodării slabe, rămase în urmă, care realmente au fost absolvite pentru acest an de obligaţii de acest fel faţă de stat, spre deosebire de anul trecut sau chiar de '62 cînd s-a terminat colectivizarea şi au fost puşi în situaţia să dea.”

Gáll: „Da.” (ACNSAS, I 210370, vol. 3, ff. 24-26).